Gheorghe Tadici – 60 de ani de viaţă, 38 de ani de antrenorat

Născut în 1952, la Piatra Neamţ, Gheorghe Tadici a început antrenoratul în 1974, după absolvirea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca, antrenând, la începutul carierei, echipe de juniori şi junioare. Timp de 32 de ani a antrenat echipa de handbal din Zalău, cu care a câştigat trei titluri în Liga Naţională, Cupa României, City Cup, în 1996, iar de opt ori a devenit vicecampion naţional. Cu echipa Zalăului a evoluat 18 sezoane în cupele europene, de trei ori evoluând în grupele preliminare ale Ligii Campionilor.
Considerat unul dintre cei mai mari antrenori români din handbalul românesc şi una dintre personalităţile handbalului mondial, Gheorghe Tadici a câştigat în 2005 cu echipa naţională medalia de argint la Campionatul Mondial din Rusia, după o pauză de 32 de ani, ultima medalie de argint fiind câştigată de România în 1973. În 2007 a ocupat locul 4 la Campionatul Mondial din Franţa, poziţie ce i-a dat posibilitatea României să se califice la Jocurile Olimpice, fiind a doua prezenţă a echipei naţionale la o astfel de competiţie, în ultimii 32 de ani. La Jocurile Olimpice de la Beijing (China), din 2008, România s-a clasat pe locul opt.
Din 2006 a preluat echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea până în 2008, cu care a câştigat de două ori titlul în Liga Naţională, de două ori Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, trecând, în premieră, de grupele principale ale Ligii Campionilor, în 2008.
În urmă cu patru ani a revenit pe banca echipei HC Zalău, pe care dus-o din nou în cupele europene, după o pauză de patru ani, în ciuda faptului că echipa zălăuană avea cel mai tânăr lot din Liga Naţională.
La finalul acestei săptămâni va juca cu HC Zalău în semifinalele Cupei EHF, împotriva spanioloaicelor de la CB Mar Alicante, fiind a opta semifinală de cupă europeană pe care o joacă cu echipa Zalăului.
Calificarea în finală, unde HC Zalău are şanse mari să se califice, ar fi probabil cel mai frumos cadou pentru managerul zălăuan, care azi va împlini frumoasa vârstă de 60 de ani. Cu această ocazie, redacţia cotidianului “Magazin Sălăjean” îi urează La Mulţi Ani şi rezultate cât mai bune, în continuare, în activitatea profesională!

Recomandari

Alte Articole