Ieri, 13 septembrie a.c., jandarmii din cadrul Plutonului Jibou, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza oraşului Jibou, au depistat mai multe persoane care au sustras lucernă.
În jurul orei 18.00, trei persoane având vârsta de 28, 27, respectiv 25 ani, au sustras 25 kg de lucernă de pe o tarla aflată pe strada Stejarilor. Jumătate de oră mai târziu, alte 2 persoane, cu vârsta de 38, respectiv 23 ani, au sustras 35 kg de lucernă, de pe aceeaşi tarla.
După interceptarea, stoparea activităţii infracţionale, stabilirea identităţii persoanelor în cauză şi a împrejurărilor în care s-au comis faptele, s-au întocmit acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de furt, conform art. 228 Cod Penal, acte care urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou în vederea continuării cercetărilor.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate, un bărbat de 62 de ani din Jibou.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj recomandă cetăţenilor ca în situaţia în care sunt martorii săvârşirii altor fapte similare, să solicite sprijin la numărul unic pentru situaţii de urgenţă „112”.

Recomandari

Alte Articole