FOTOREPORTAJ: (Grüne Woche) Săptămâna Verde gurmandeză în Berlin!

FOTO: Berliner Zeitung

România este reprezentată și în acest an de 22 de firme la Săptămâna Verde (Expoziția Internațională pentru Industrie Alimentară, Agricultură și Horticultură „Grüne Woche”), eveniment care se desfășoară în perioada 17- 26 ianuarie la Berlin. Târgul, care are o istorie de 88 de ani, are anul acesta Estonia ca țară invitată și a fost inaugurat oficial joi, de către ministrul german al Agriculturii, Hans-Peter Friedrich. România a fost reprezentată în acest an de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituție condusă de către secretarul de stat Daniel Botănoiu.

Săptămâna Verde a reunit 1.650 de expozanți din 70 de țări diferite care au prezentat aproximativ 100.000 de specialități provenite din întreaga lume. Organizatorii au primit în jur de 400.000 de vizitatori din întreaga lume, printre care și 100.000 de specialiști în domeniu, pe o suprafață care ocupă 124.000 de metri pătrați, repartizați în 26 de saloane la Centrul Expozițional Berlin.
România a fost reprezentată în acest an la Săptămâna Verde de la Berlin de 22 de firme, reunite sub pavilion național, unde a putut fi văzută  fala noastră de români gospodari
În anul 2012, România a fost stat partener în cadrul acestei expoziții, participând cu peste 60 de companii din domeniul industriei alimentare, în timp ce anul trecut numărul firmelor a coborât la 24. Săptămâna Verde este cel mai mare târg de produse alimentare, agricultură și horticultuă din lume, anul acesta având loc cea de-a 79-a ediție. Târgul, care are o istorie de 88 de ani, a avut ca țară invitată anul acesta  Estonia și a fost inaugurat joi de ministrul german al Agriculturii, Hans-Peter Friedrich.
Producătorii români au prezentat produse agroalimentare specifice, carne și produse din carne, miere și produse apicole, vinuri, brânzeturi, băuturi, dulcețuri, horincă, conserve de legume și fructe, magiun și produse de morărit și panificație. De altfel, pe lângă produsele mai sus amintite, la târg s-au regăsi de la produse alimentare internaționale și obiecte de lux, produse proaspete de toate tipurile, bere și băuturi spirtoase, fructe de mare, ceaiuri și condimente, materiale de grădinărit, până la animale de companie. Firmele românești prezente la târg au avut la dispoziție un spațiu de 226 de mp.
„Prezența produselor românești la acest târg arată evoluția sectorului odată cu creșterea competitivității acestuia. Ministerul Agriculturii este consecvent în acțiunile și strategiile validate prin susținerea acordată și în acest an firmelor românești participante la această expoziție”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, citat de cotidianul Die Welt.
De asemenea, potrivit Die Welt, Expoziția Internațională pentru Industrie Alimentară, Agricultură și Horticultură „Săptămâna Verde” este considerată cel mai mare eveniment de specialitate în domeniul alimentar și agricol din Europa. Vor avea loc sâmbătă două reuniuni ale miniștrilor agriculturii din 20 de state la care participă 80 de ministri ai agriculturii, adjuncți și responsabili din domeniu, respectiv Summit-ul miniștrilor agriculturii și Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură.
Sambătă, Daniel Botănoiu va participa, la Summit-ul Miniștrilor Agriculturii — Berlin 2014, care va reuni factori de decizie de pe tot globul. Discuțiile se vor concentra pe gestionarea crizelor și asigurarea securității alimentare, dar și pe aspectele legate de viitorul industriei agroalimentare globale.
O declarație finală a acestui Summit va fi formulată de către miniștri Agriculturii prezenți, prin abordarea unei poziții comune, declarație care va fi încorporată în cadrul discuțiilor curente ale UN agenda post – 2015.

Carne de balenă confiscată de la târg
Berliner Zeitung a raportat că s-au confiscat peste trei kilograme de carne de balenă la târg de la standul norvegian, carne strict interzisă pentru comercializare în Germania și în alte țări membre UE.
Pe la standul norvegian, au trecut mulți gurmanzi, care, în schimbul a doi euro s-au înfruptat din mult râvnitul delicates al acestora. Norvegia este una dintre puținele țări din lume care operează la vânătoarea de balene comerciale și consideră carnea o delicatesă. Astrid Fuchs reprezentantul internațional pentru conservarea delfinilor și balenelor (WDC Society), a declarat că: “Norvegia sparge aici de mai multe ori legea, nu doar importul, precum și oferta și în special, vânzările sunt ilegale.” În schimb, responsabilul de la standul norvegian, Arne Andreas Rod a declarat cu seninătate că: “Suntem surprinși și nu ne-am așteptat ca vânzarea cărnii de balenă să fie aici ilegală”.
Purtătorul de cuvânt al Biroului de Investigații vamale, Norbert Scheithauer, a declarat joi, că acolo, la confiscarea de miercuri au fost vândute gustări de balene marinate. “Am depus plângeri penale pentru importul ilegal și exportul și vânzarea de carne de balenă din statul norvegian”.
Organizația de conservare Whale (WDC) a vorbit despre un posibil scandal cerând controale mai riguroase, iar cazul este acum înaintat la Parchetul din Berlin, a declarat Scheithauer pentru BZ.de. Operatorii de la standul Norvegiei sunt pasibili cu amendă și chiar cu pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole