Fotoreportaj – Artă cu ac şi aţă! Reviewed by CD on . Milioane de ’’împunsături’’ şi kilometri întregi de aţă, ochi de vultur şi foarte mult simţ artistic nativ. Este reţeta unui spectacol vizual garantat, transpus Milioane de ’’împunsături’’ şi kilometri întregi de aţă, ochi de vultur şi foarte mult simţ artistic nativ. Este reţeta unui spectacol vizual garantat, transpus Rating:
Ești aici: Acasă » Eveniment»Fotoreportaj – Artă cu ac şi aţă!

Fotoreportaj – Artă cu ac şi aţă!

Fotoreportaj – Artă cu ac şi aţă!

Milioane de ’’împunsături’’ şi kilometri întregi de aţă, ochi de vultur şi foarte mult simţ artistic nativ. Este reţeta unui spectacol vizual garantat, transpus în imagini la Ileanda. Dacă seamănă cu o galerie de pictură pentru novici, o privire mai apropiată aduce la iveală un secret tulburător. Combinaţia culorilor nu este făcută din tuşă – miile de bucle colorate sunt cele care dau în ansamblu frumuseţea înrămată în tablouri.

În localitatea Ileanda din Sălaj, trăieşte o artistă în ceea ce priveşte continuarea tradiţiei româneşti. Bozieşan Maria, în vârstă de 58 de ani este pasionată de realizarea goblenurilor. A fost vânzătoare, ospătară, iar din 1993 este asistent personal pentru fiica ei bolnavă, în vârstă de 27 de ani.
Încă de la vârsta de 15 ani a învăţat să facă dantele, şnururi, să tricoteze, concepându-şi singură zestrea, pentru ca astăzi toate aceste lucruri să rămână închise şi nefolosite în dulapurile din casă. În urmă cu trei ani a devenit pasionată de goblenuri. Modelele pe care le foloseşte pentru cusut sunt cumpărate de la firmele de profil din din ţară şi întruchipează de la peisaje şi portrete religioase până la secvenţe ce constituie reproduceri după renumite tablouri celebre, cum ar fi Carul cu boi al lui Grigorescu.

Îi face o deosebită plăcere să coase după modele ce descriu natura, în special pădurea. Cel mai complicat este, de altfel de-a reda tablouri din natură, diferite anotimpuri, iar cel mai uşor lucru se regăseşte în redarea portretelor.
Tehnica privind conceperea goblenurilor a învăţat-o prin telefon de la o verişoară, completându-şi cunoştinţele şi cu informaţii de pe internet. Pentru aceasta foloseşte ace speciale cu urechi mari şi cu vărful bont, fiindcă nu pătrunde marginea firului, iar culorile firelor sunt în funcţie de modele şi deloc puţine.
Întotdeaua coase după modele, fără a crea sau a-şi imagina un anumit subiect, însă şi aşa, migala dar mai ales atenţia sunt ‘’ascuţite’’ la maxim.

În timpului cusutului, orientarea se face după diagramă, ca mijloc de control.
Logica în imagine porneşte de la model, în funcţie de cât de bine este redată figurina desenată ce trebuie umplută pe pânză. Atunci când lucrează, mâinile trebuie să fie tot timpul curate pentru a nu murdări viitoarea capodoperă de artă. Când nu lucrează, lucrările sunt protejate într-o folie. Masa de lucru se află în cameră, uneori şi pe balcon. Are o regulă: nu începe alt model până nu-l termină pe cel în lucru. Respectând toate aspectele amintite, goblenurile ies în realitate mai aproape de original decât poza de control. Amintindu-şi de primul goblen lucrat după modelul intitulat: Peisaj din California, după A. Bierstandt, povesteşte cum nu a respectat tehnica cusutului numai pe orizontală, astfel rezultând uşoare denivelări pe suprafaţa pânzei. În timp acestea s-au estompat odată cu dobândirea experienţei, astfel încât până şi partea din spate a goblenului arată aproape ca cea din faţă.

Până în prezent a realizat un număr de 19 goblenuri, cel mai mare reprezentând Jucătorii de zar, de Murillo, cu dimensiunile de 25,5/38 cm, iar cel mai mic: Amurg de iarnă, cu dimesiunile de 12/27 cm. Valoarea acestora este în funcţie de dimensiuni, culori, dificultate, astfel goblenurile cele mai scumpe sunt cele ce reprezintă peisaje, iar cel mai ieftin ar fi cel intitulat Liliacul, redus bineînţeles şi ca dimensiune.
Pasiunea de-a coase goblenuri provine din necesitatea destinderii şi relaxării, a căutării unei oaze de linişte sufletească. Lesne de bănuit că pe întinsul unei zile, artista din Ileanda îmbină treburile gospodăreşti cu pasiunea sa pentru goblenuri. Membrii familiei au privit cu reticienţă această preocupare, deoarece considerau că ocupă prea mult timp, dar pe urmă s-au obişnuit cu ideea, chiar plăcându-le goblenurile . Fiica mai mare, Andreea i-a fost un real sprijin în acest sens, dar nu este interesată în a duce mai departe deprinderile şi tradiţia familiei în mânuitul acului de cusut. În încercarea sa de-a învăţa şi alţi posibili ’’posibili discipoli’’ doamna Maria s-a izbit de refuzuri mai ales din partea partea tinerelor, care deşi au ochii limpezi şi ageri nu sunt atrase deloc de această artă.

Reacţia celor din jur este una de admiraţie faţă de priceperea şi talentul cu care realizează astfel de lucruri, dar este doar atât!
– Care vă este cel mai drag goblen?
-Pe toate le îndrăgesc, le îndrăgesc pe cele care reprezintă natura, în special pădurea. Nu ar renunţa la niciunul de acest fel.

Coase din plăcere, fără să simtă oboseala, foloseşte ochelari cu dioptrii între
3 şi 3,5 şi face pauze doar atunci când o dor ochii. Lucrul la un goblen durează 2-3 luni, iar întreruperile în timpului cusutului le consideră deranjante.

La întrebarea din final dacă ar mai vrea să mai fie tânără o dată, interlocutoarea răspunde oftând:,, Da, aş mai vrea să fiu o dată tânără, cu condiţia schimbării firului vieţii.”

Mirela ONIGA

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus