Fostul primar din Mirsid luat la puricat de procurorii salajeni

Cazul fostului primar al comunei Mirsid, Sebastian Avram, condamnat in 2011 de Judecatoria Zalau la un an de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu, nu este deloc unul simplu. Chiar daca Sebastian Avram anunta la finele lunii martie ca a fost achitat de Curtea de Apel Cluj, procurorii salajeni ne-au spus ca lucrurile stau altfel: impotriva fostului edil a incetat procesul penal intrucat de la savarsirea faptei si pana la judecarea cauzei Codul Penal a fost modificat, in sensul ca legea a devenit mai ingaduitoare, permitand incetarea urmaririi penale in caz de recuperare a prejudiciului.

Niciun domeniu public nu pare sa fie strain de belele, iar dosarele de cercetare penala sunt intalnite tot mai des in Salaj in randul functionarilor publici. Unul din cazurile dezbatute intens in mass media a fost cel al fostului edil PNL din Mirsid, Sebastian Avram, care a ocupat o vreme si functia de sef de cabinet parlamentar al deputatului PNL Mirel Talos.

Sebastian Avram, care a fost primar in mandatul 2004 – 2008, a fost condamnat de Judecatoria Zalau la un an de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, la finele anului trecut. Potrivit instantei de judecata, Avram a primit pedeapsa respectiva din cauza ca „in calitate de ordonator principal de credite si primar al comunei, cu ocazia derularii procedurii de atribuire a lucrarii de reabilitare si extindere la «Scoala Popeni», a incheierii contractului de executie si a derularii acestuia, a incalcat prevederile legale privind achizitiile publice, cauzand un prejudiciu in valoare de 69.024 de lei”.

La finele lunii martie anul curent, Avram a anuntat ca a fost achitat de catre judecatorii Curtii de Apel Cluj. Astfel, Avram a declarat ca apelul facut la decizia Judecatoriei Zalau a primit raspuns favorabil din partea judecatorilor clujeni si ca poate sa reintre in politica si eventual sa revina in fotoliul de consilier al deputatului Mirel Talos, de unde a demisionat in timp ce era cercetat penal.

Lucrurile nu sunt, insa, atat de frumoase cum le-a prezentat Avram. Contactati pentru a-si spune parerea referitor la acest caz, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj ne-au declarat ca Avram nu a fost achitat, ci ca impotriva lui a incetat urmarirea penala si procesul penal ca urmare a modificarii Codului Penal. „Dupa controale facute de Curtea de Conturi, s-a constatat ca Sebastian Avram, in calitate de primar si ordonator principal de credite, cu ocazia derularii unor proceduri de atribuire pentru reabilitarea si extinderea Scolii Popeni, si a inchierii/derularii unor contracte de executie, a incalcat prevederile legale privind achizitiile publice, achitand lucrari nerealizate in valoare de 69.024 lei. Fapta savarsita a constituit abuz in serviciu contra intereselor publice si Sebastian Avram a fost condamnat de Judecatoria Zalau la un an de inchisoare cu suspendare. De la savarsirea faptei si pana la judecarea cauzei, insa, a aparut o lege mai ingaduitoare, a fost modificat Codul Penal art.74 ind.1 alin 2. In baza acestui temei, Curtea de Apel Cluj a dispus incetarea urmaririi penale pentru ca, pana la judecarea cauzei, Sebastian Avram a achitat prejudiciul cauzat statului roman. S-a dispus incetarea urmaririi penale, aplicandu-se legea si incetarea procesului penal. S-a aplicat, in schimb, o sanctiune administrativa de 1.000 de lei”, au declarat procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj.

De cealalta parte, fostul primar din Mirsid, Sebastian Avram, ne-a declarat ca toata povestea si agitatia creata in jurul ei are conotatie politica. „Din punctul meu de vedere, nu stiu de ce se face atata caz. Cand voi vedea sentinta Curtii de Apel, voi putea face precizari mai multe. Dar eu nu ma consider vinovat, e un joc politic, au inceput o campanie impotriva mea. Nici macar nu a fost un prejudiciu la mijloc (referitor la licitatie si contracte, n.r.), lucrarea (la scoala din Popeni, n.r.) s-a incadrat in fondurile primite. Si din moment ce se schimba incadrarea faptei, de la penal la administrativ (referitor la sanctiunea administrastiva de 1.000 de lei, n.r.), este ca si cum ar fi o achitare. Chiar daca mai tacita, este pana la urma o finalizare in favoarea persoanei”, a declarat Sebastian Avram.

De asemenea, deputatul Mirel Talos ne-a declarat ca nu detine suficiente date privind starea de fapt si a cerut ragaz pentru a se documenta. Vom reveni.

Recomandari

Alte Articole