Fabrica de mobilă din Pericei făcută scrum (VIDEO)

La aproximativ 500.000 de lei se ridică paguba produsă într-un incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o fabrică de mobilă din localitatea Pericei. A fost nevoie de cinci autospeciale ale pompierilor pentru a stinge flăcările uriaşe, echipajele de intervenţie luptându-se pentru câteva ore cu focul.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, ne-a declarat că incendiul a fost observat de paznicul fabricii, acesta anunţând imediat pompierii. “Secţia de Pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină sâmbătă noaptea, în jurul orei 4, pentru a stinge un incendiu de proporţii izbucnit la fabrica de mobilă din Pericei. Ajunşi la faţa locului, pompierii şimleuani au cerut sprijinul pompierilor de la Garda de Intervenţie Nuşfalău şi Detaşamentul de Pompieri Zalău. Cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit de la sursele de iluminat mansarda”, a declarat purtătorul de cuvânt. Potrivit sursei citate, patru autospeciale ale pompierilor şi una de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cransa abia au făcut faţă flăcărilor imense.

În incendiu au ars aproximativ 800 de metri pătraţi din acoperiş, a fost distrusă mansarda clădirii şi au ars piesele de mobilier estimate la circa 500.000 de lei, respectiv canapele, mese, colţare, scaune etc. Conform proprietarului, mobila din incinta clădirii este asigurată.

Acesta a fost unul dintre cele mai mari incendii cu care s-au confruntat pompierii sălăjeni în ultima perioadă.

 

Recomandari

Alte Articole