Elevii salajeni iau lectii de la Discovery Channel

Elevii salajeni au posibilitatea, incepand de luna trecuta, sa urmareasca la televizor emisiuni educative care sa-i ajute la intelegerea materiei parcursa la scoala. Acest lucru este posibil printr-un proiect national initiat de Ministerul Educatiei, in parteneriat cu programul Discovery Channel.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj, acest proiect vine in sprijinul cadrelor didactice si elevilor, punand la dispozitia acestora mijloace moderne de invatare la orele de curs. “Incepand cu data de 16 ianuarie, elevii cu varste cuprinse intre 10 si 18 ani beneficiaza de noile resurse puse la dispozitie prin acest proiect. Programele prezinta subiecte stiintifice pentru disciplinele: chimie, biologie, matematica, fizica, ecologie etc, fiind dublate in limba romana, fara a avea pauze publicitare”, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, inspectorul de specialitate in cadrul ISJ Salaj, Laura Galvacsy.

Programele educationale sunt difuzate de luni pana vineri, de la ora 14, apoi in reluare de la ora 8, urmatoarea zi. De asemenea, emisiunile vor putea fi urmarite si in zilele de sambata si duminica, in cadrul unui bloc de programe. Pentru facilitarea accesului la aceste informatii au fost stabilite doua componente principale: o linie de programe educative pe teme legate de invatamantul stiintific difuzate prin intermediul postului de televiziune Discovery Channel si o serie de materiale didactice disponibile on-line, care sa ajute la integrarea programelor in activitatile didactice curente.

Acest proiect se adreseaza tuturor unitatilor de invatamant din tara. Cu toate acestea, Ministerul a desemnat 110 unitati scolare din toate judetele tarii pentru monitorizarea activitatilor derulate in cadrul proiectului, precum si impactul acestuia in reteaua scolara.

Pentru monitorizarea proiectului in judetul Salaj, a fost desemnat Liceul Sportiv “Avram Iancu” din Zalau. Directorul adjunct al unitatii, Adriana Marian, coordonator al proiectului la nivelul judetului, a participat la cursuri de formare in ceea ce priveste obiectivele si implementarea acestor mijloace de invatare in scoli. “Prin intermediul imaginilor, elevul va invata mai usor materia predata la orele de curs. In baza materialelor educative se vor desfasura dezbateri la orele de curs. Ulterior, cadrele didactice si elevii vor trebui sa completeze chestionare prin care sa monitorizam impactul asupra elevului privind gradul de intelegere a materiei scolare. De asemenea, trebuie retinut ca acest proiect nu este cu caracter obligatoriu, important este ca noile modalitati de predare sa foloseasca atat profesorilor, cat si elevilor”, a afirmat Adriana Marian. Pentru ca lectiile scolare sa fie mult mai atractive, cadrele didactice au la dispozitie portalul scoala.discovery.ro, de unde pot descarca materiale-suport ce pot fi folosite la clasa, cu elevii. Site-ul include o grila de programe si un ghid complet pentru profesori despre fiecare episod.

Inspectorul scolar general al ISJ Salaj, Ioan Abrudan, este de parere ca acest proiect ofera mijloace alternative de invatare, fata de metodele traditionale. Totodata, sustine ca, in acest moment, toate unitatile de invatamant gimnazial si liceal au infrastructura necesara pentru a utiliza acest proiect, respectiv conexiune la o retea de internet si aparatura de inregistrare si difuzare video.

Proiectul se deruleaza in perioada 16 ianuarie – 30 martie, fiind difuzate peste 55 de episoare (ore), urmand ca acestea sa fie reluate la sfarsitul semestrului. Vizionarea lectiilor se poate face atat la scoala, cat si acasa.

Recomandari

Alte Articole