Elevii de la două licee zălăuane vor primi burse tehnice

Cei mai buni elevi de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” şi de la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” vor fi răsplătiţi cu burse, în valoare de 1.500 de lei fiecare. TenarisSilcotub a lansat un nou program de burse. Acestea vor fi acordate elevilor din clasele IX-XII ale liceelor precizate, care s-au clasat pe primele cinci locuri în ordinea mediilor anuale finale în anul şcolar anterior, din fiecare clasă cu profil tehnic. În cazul elevilor care încep acum clasa a IX‑a, se iau în calcul mediile de la înscriere. Condiţia suplimentară pe care toţi bursierii trebuie să o îndeplinească este să aibă media zece la purtare. În această primă ediţie, compania îşi propune să acorde 150 de burse, fiecare în valoare de 1.500 de lei. “Programul nostru de susţinere a învăţământului tehnic, STEP, urmăreşte să crească dimensiunea calitativă a educaţiei de profil, atât la nivel de liceu, cât şi de şcoală profesională. În conjunctura actuală, pentru a schimba mentalitatea deformată privind acest tip de învăţământ, considerăm că este nevoie întâi de toate de atragerea, stimularea şi motivarea elevilor înscrişi la profilele tehnice”, a declarat Mirela Mihalcea, coordonator Dezvoltare Socială din cadrul multinaţionalei. Elevii care sunt eligibili pentru a primi o bursă tehnică trebuie să completeze un formular de solicitare şi să îl depună la secretariatele şcolilor, alături de celelalte documente necesare, până în data de 15 octombrie. Începând din 2012, prin programul STEP (Strenghtening Technical Education Program), TenarisSilcotub a investit 740.000 USD în crearea şi dotarea a trei laboratoare tehnice cu echipamente de ultimă generaţie în cele licee din Zalău. De asemenea, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi în parteneriat cu alte companii industriale din Zalău, multinaţionala a propus actualizarea programei şcolare corespunzătoare educaţiei tehnice, astfel încât aceasta să fie adaptată la realitatea de pe piaţa muncii. “Acordarea Burselor Tehnice vine în completarea programului Burse de Merit, prin care sunt răsplătiţi anual cei mai buni elevi ai tuturor liceelor din Zalău, Câmpina şi Călăraşi, indiferent de profilul studiat”, au mai menţionat reprezentanţii companiei. Până în 2014, 2.019 elevi din comunităţile locale au beneficiat de o astfel de bursă, iar în acest an vor fi oferite alte 320 de burse.

Recomandari

Alte Articole