Două persoane rănite într-un accident de circulaţie produs în Drighiu

Două persoane au ajuns, marţi, 5 noiembrie a.c., la spital ca urmare a unui accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 1 H.

La data menţionată, ora 18.20, un bărbat de 70 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, prin localitatea Drighiu, pe direcţia Halmăşd-Nuşfalău. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că pe un sector de drum în rampă și curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pătruns cu partea stânga față pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (autoutilitară şi remorcă), condus de un bărbat de 36 de ani, din județul Alba.

În urma impactului, şoferul din Şimleu a fost rănit grav, iar pasagera acestuia, o femeie de 68 de ani ai fost rănită uşor.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.

Recomandari

Alte Articole