Doi sălăjeni căutați de autoritățile din Franța și Italia au fost prinși de polițiști

La data de 29 septembrie 2017, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare un mandat european de arestare emis de autorităţile franceze pe numele unui bărbat de 20 ani, din Carastelec, căutat pentru tâlhărie. Acesta a fost prezentat Curţii de Apel Cluj, care a emis un mandat de arestare pe o perioadă de 30 zile.

La data de 2 octombrie 2017, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale și posturilor de poliție Hida și Dragu au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile italiene, pe numele unei femei de 59 ani, din Dragu, căutată pentru complicitate la omor. Aceasta a fost prezentată Curții de Apel Cluj, care a emis mandat de arestare, pe o durată de 15 zile.

Cei doi au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj.

Recomandari

Alte Articole