DJST Salaj, acuzata de modul in care a intocmit clasamentul celor mai buni sportivi din Salaj

Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Salaj i-a premiat aseara, in Sala “Avram Iancu” din cadrul Primariei Zalau, pe cei mai buni sportivi ai judetului Salaj. Modul in care a fost intocmit clasamentul i-a nemultumit insa pe anumiti reprezentanti de cluburi.

Clasamentul celor mai buni sportivi din Salaj a fost dat ieri publicitatii de catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret (DJST) Salaj, iar aseara, institutia condusa de Adrian Farcas i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai judetului, evenimentul avand loc in Sala “Avram Iancu” din cadrul Primariei Zalau.

Modul in care a fost alcatuit clasamentul celor mai buni sportivi ai judetului i-a nemultumit insa pe unii reprezentanti de cluburi, acestia fiind indignati de faptul ca anumiti sportivi, unii dintre ei nepunctand la nicio competitie internationala, au primit bonus din partea DJST Salaj. Sportivilor care practica sporturi neolimpice li s-au injumatatit punctele, insa chiar si in aceste conditii, i-ar fi depasit in clasament pe ceilalti care practica sporturi olimpice si carora nu li s-au injumatatit punctele, daca acestia din urma nu ar fi primit si acel bonus de 20 la suta din partea DJST Salaj.

Bonusul a fost acordat celor trei atleti, Paula Todoran, legitimata la CSM Zalau, Ioan Dan si Dan Mirsidan, ultimii doi legitimati la CSS Zalau.

In cadrul evenimentului de aseara a fost premiat si clubul de volei, CS Remat Zalau, pentru titlul de campioana nationala castigat in aceasta vara, al doilea consecutiv. Un premiu pe care echipa de volei il merita din plin.

Consideram insa ca si echipa de handbal, HC Zalau, ar fi meritat un premiu pentru faptul ca reprezinta acest oras si judet pentru a doua oara consecutiv intr-o competitie europeana.

Clasamentul celor mai buni sportivi din Salaj si rezultatele acestora:

Locul I – Calin Marincas (karate, CS Terra Kid Zalau) – 485,58 puncte. Rezultate: locul III la Campionatul National de karate traditional, in proba de kata individual; locul II la Campionatul National de karate traditional, in proba de kumite individual; locul II la Campionatul European de karate traditional, in proba de kata echipe; locul II la Campionatul European de karate traditional, in proba de enbu mixt; locul II la Campionatul European de karate traditional, in proba de enbu masculin; locul III la Campionatul European de karate traditional, in proba de kata individual; locul II la Campionatul European de karate fudokan, in proba de kata individual; locul I la Campionatul European de karate fudolan, in proba de fukugo; locul II la Campionatul European de karate fudokan, in proba de kumite individual; locul II la Campionatul European de karate fudokan, in proba de kumite echipe; locul I la Campionatul Mondial de karate fudokan, in proba de enbu mixt; locul I la Campionatul Mondial de karate fudokan, in proba de kata echipe; locul II la Campionatul Mondial de karate fudokan, in proba de fukugo individual; locul II la Campionatul Mondial de karate fudokan, in proba de kata individual.

Locul II – Paula Todoran (atletism, CSM Zalau, antrenor Mirel Seisanu) – 56,4 puncte. Rezultate: locul I la Campionatul National de alergare pe pista, in proba de 10.000 metri; locul I la Campionatul National de semimaraton, atat la individual, cat si cu echipa; locul II la Campionatul National de maraton, la individual.

Locul III – Iulia Clitan (karate, CS Terra kid Zalau, antrenor Calin Marincas) – 52,85 puncte. Rezultate: locul III la Campionatul National de karate traditional, in proba de kata individual; locul II la Campionatul European de karate traditional, in proba de kata echipe; locul III la Campionatul European de karate, in proba de enbu mixt; locul II la Campionatul European de karate fudokan, in proba de kata individual; locul IV la Campionatul Mondial de de karate fudokan, in proba de kumite individual.

Locul IV – Marc Crecan (karate CS Terrka Kid Zalau, antrenor Calin Marincas) – 52,03 puncte. Rezultate: locul I la Campionatul National de karate traditional, in proba de kumite individual; locul I la Campionatul European de karate traditional, in proba de kumite echipe; locul III la Campionatul European de karate traditional, in proba de enbu masculin; locul III la Campionatul European de karate traditional, in proba de enbu mixt; locul V la Campionatul European de karate traditional, in proba de kumite individual; locul VI la Campionatul European de karate traditional, in proba de kata individual; locul II la Campionatul European de karate fudokan, in proba de kumite echipe; locul I la Campionatul Mondial de karate fudokan, in proba pe echipe.

Locul V – Ioana Dan (atletism, CSS Zalau, antrenor Nicolae Radu Rus) – 33,39p. Rezultate: locul II la Campionatul Mondial de alergare montana, in proba de echipe; locul II la Campionatul National de tineret, in proba de 3.000 metri obstacole; locul II la Campionatul National de juniori, in proba de 3.000 metri plat; locul II la Campionatul National de juniori, in proba de 3.000 metri obstacole.

Locul VI – Cristian Boldut (karate kyokushin, CS Vidalis Zalau) – 30 de puncte. Rezultate: locul I la Campionatul National de seniori, in proba de kumite individual; locul I la Campionatul National de seniori, in proba de kata individual; locul V la Campionatul European, in proba de kata individual.

Locul VII – Sergiu Druhora (karate kyokushin, CS Vidalis Zalau, antrenor Cristian Boldut) – 30 de puncte. Rezultate: locul III la Campionatul European, in proba de kumite individual.

Locul VIII – Dan Mirsidan (atletism, CSS Zalau, antrenor Nicolae Radu Rus) – 27,6 puncte. Rezultate: locul I la Campionatul Balcanic de juniori, in proba de 3.000 metri obstacole; locul I la Campionatul National de juniori, in sala, in proba de 1.500 metri; locul II la Campionatul National de juniori, in proba de 3.000 metri obstacole.

Locul IX – Alin Marian (taekwondo, CS Taekwondo Zalau) – 25 de puncte. Rezultate: locul I la Campionatul National si locul III la Campionatul Balcanic.

Locul X – Aurel Tarziu (radio-amatorism, CSM Zalau) – 15 puncte. Rezultate: locul I la Campionatul National de radioamatorism, in proba de creatie ramura A si locul I la Campionatul National de radioamatorism, in proba de creatie ramura C.

Recomandari

Alte Articole