Deputatul Mirel Talos nu-si urmeaza colegii

Decizia prin care cativa parlamentari ai PNL si-au scris demisiile nu l-a induiosat pe deputatul liberal Mirel Talos, astfel ca alesul salajean nu a urmat exemplul colegilor sai. Mai mult de atat, liberalul este de parere ca un astfel de demers ar fi unul destul de teatral.

Chiar daca mai multi parlamentari liberali si-au scris demisiile, in cursul zilei de luni, sub pretextul declansarii de alegeri anticipate, deputatul PNL Salaj, Mirel Talos, a declarat ieri ca nu a recurs la acest gest, motivand ca este un act “putin teatral”. “Nu mi-am scris o demisie formala, pentru ca mi se pare un act putin teatral”, spune deputatul.

Pe de alta parte, Mirel Talos se arata dispus la orice fel de sacrificiu, in cazul in care partidul o cere. “Fara doar si poate, mi-am exprimat public disponibilitatea de a parasi Parlamentul, in cazul in care demisiile noastre vor produce un seism care sa inlature de la putere actuala Coalitie”, a mai explicat parlamentarul.

Referindu-se la ultimele evenimente sociale, Mirel Talos este de parere ca asistam la cea mai importanta actiune sociala din ultimii ani: “Cred ca asistam la actiunea publica cea mai hotarata si, totodata, cea mai asteptata de romani”.

Recomandari

Alte Articole