Coliziune frontală între o autoutilitară şi un autoturism, produsă între localităţile Glod şi Rus

În noaptea de joi spre vineri (20/21 iulie a.c.), ora 2.50, un bărbat de 42 de ani, conducea auoutilitara pe DN 1C, iar între localităţile Glod şi Rus, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta ,a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 24 ani.

Urmare impactului, şoferul de 24 de ani şi pasagerul acestuia de 22 de ani au fost răniţi grav şi transportaţi la UPU Dej, pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.

Traficul rutier a fost blocat în totalitate în intervalul orar 2.50-5.50.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Recomandari

Alte Articole