Cireşele din Cozla sunt păzite cu tunul! (VIDEO-Galerie FOTO)

Celebră prin culturile de coacăze şi căpşuni, localitatea Cozla mai poate adăuga încă un fruct nobil pe blazonul comunei Letca din Sălaj. Mari cât prunele, cireşele imperiale cultivate aici pot rivaliza oricând cu cele din import, ba mai mult! Parfumate, dulci şi cărnoase, aduc aminte  de gustul copilăriei! Tocmai de aceea,  sunt păzite zi şi noapte, cu… tunul!

Cozleanul Radu Ember  este la a doua ispravă când vine vorba de minunăţia unei culturi pe dealul de la marginea satului. Dacă la capitolul căpşuni fructele s-au copt cu tonele, an de an, acum a sosit rândul cireşelor uriaşe să încânte ochiul oricărui trecător prin zonă.

Cele două soiuri nobile cultivate aici s-au dezvoltat excepţional pe dealul de lângă casă, iar acum, la doar patru ani de la plantare, crengile se rup sub greutatea belşugului. Nimic nu este întâmplător în această poveste. La reuşită, pe lângă experienţă şi foarte multă muncă, fermierul a primit cel mai mare ajutor tocmai de la gâzele din marginea livezii. 84 de familii de albine au polenizat fiecare floare chiar dacă în perioada înfloririi  cireşilor, temperaturile au fost foarte scăzute.

Declaraţi duşmani oficiali ai cireşelor, graurii au avut parte în acest an de bubuituri şi tunete în locul boabelor coapte din cireşi. O instalaţie special construită sub forma unui tun, ţine păsările la distanţă cu zgomotul infernal pe toată perioada culesului. Bine coapte, cireşele din Cozla trec mai ceva “ca pinea caldă”! Cele mai multe sunt vândute pentru consumul proaspăt dar sunt la fel de căutate şi pentru compot!

Mircea MUREŞAN

Recomandari

Alte Articole