Ești aici: Acasă » Editorial (Page 5)

Din categoria “Nu știu ce-a făcut bunicuța”

EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Ponta se ia după Firea: în loc de Băsescu, îl atacă pe Iliescu! "Cred că trebuie să modificăm legea şi cred că foştii şefi ai statului care au locuinţă nu mai pot beneficia de încă o locuinţă. Sigur, dacă nu au, nu o să stea la hotel, sau în chirie. Ştiu că domnul Băsescu şi-a acordat el însuşi o locuinţă, când era primar. Din câte ştiu eu, nu şi-a vândut-o. Poate nu mai trebuie să ...

Mai departe

De ce acum? D-aia!

EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Întotdeauna m-au indignat politicenii care, acuzați în vreun dosar, reclamau că, de fapt, era o răfuială politică. La televizor, ei pun, întotdeuna, punct, sau semnul exclamării, după afirmație. Ca și cum, nu mai ai ce aștepta după afirmația lui. Totul este evident, ce naiba!, pare să sune restul, nespus, al justificării. Mă rog, poate nu cu aceleași cuvinte, dar cam așa. Un fel de ...

Mai departe

De la Codul Silvic la cel etic

EDITORIAL - Ananei GAGNIUC Parafrazând celebra replică din „Apus de soare”, rostită de un sfânt – căci Ștefan cel Mare a fost canonizat – s-ar putea spune: „Pădurea n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”. Nu toată lumea e de acord cu această formă. O mână de inițiați și – să vezi coincidență – bogați, preferă va ...

Mai departe

Despre pârț și televiziune

Fac parte din generația care a văzut primul pas pe lună, în direct, la televizor( Neil Alden Armstrong, 20 iulie 1969). Pe mine m-a marcat acest moment din cel puțin două motive. Primul ține de faptul că, la șapte ani am avut ocazia să înțeleg că trăim întrun “ceva” cu mult mai mare față de distanța București – Sighișoara( 300 km, cea mai mare parcursă de mine până atunci). Al doilea motiv este televiziunea ...

Mai departe

2014, Imaș electoral. Momentul în care vorbesc vacile.

După mulți ani de încrucișări repetate, pe meleagurile fostei Dacii, s-a obținut o junică bălană, fără de cusur, chiar dacă provenea dintrun taur bătrân ce mai avea doar un, pardon, testicul. Acesta fusese mutilat în urma unui foc tras auiurea la o vânătoare de iepuri a unor demnitari. Cu tot acest handicap, bătrânul (semi)taur, a fost păstrat în cireada condusă de un taur roșu, încă și mai bătrân. Pe junic ...

Mai departe

O zi tâmpită, în gura unor oameni presupus deștepți. Sau invers.

EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Există o gaură misterioasă din care, la unele remanieri sau altfel de perpeliri politice, sunt scoși, precum iepurii din joben, diverse persoane de care nu auzisei până atunci. Din acel moment, iepurașul, pardon – persoana – începe să apară în noua postură și, încet, încet, se încadrează, undeva în pestrițul tablou al vieții publice autohtone. În acest tablou el se califică la scor ...

Mai departe

Boala legii nebune

EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN La televizor, reportaj. Un fermier din Mehedinți, Gheorghe Grigore, a cumpărat din Austria 51 de vaci de rasă. Odată ajunse pe plaiuri mioritice, animalele, au rupt împrejmuirea și au luat-o la sănătoasa. Omul dăduse 75.000 de euro pe animale și este clar că s-a dat de ceasul morții să-și recupereze “investiția”. Vaca-i vacă, și s-a opus. După două nopți de chin și alergătură după ...

Mai departe

Eoghi Anteno!

EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Ce l-o face pe un individ de vază în comunitatea maghiară să-și anunțe candidatura la președinția României, nu știu. Nici pe Vadim nu-l întreb. Și nici pe Funar… Deși, acum, fiecare dintre cei doi români “verzi” susține că are altceva de spus față de celălalt… Dar am văzut(la TVR!), duminică, un candidat(Kelemen Hunor), foarte ofuscat la insinuarea lui Cornel Nistorescu, cum că, pr ...

Mai departe

Unica soluție în cazul Turcescu: “Comutarea cu zero”

EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Dacă nu ai capul pe umeri sau ai aterizat recent în România(și, deci, ai tendința de a crede că ai avea de-a face cu o țară normală), ai fi tentat să spui că s-a întâmplat ceva grav. Ce s-a întâmplat? Un prezentator de televiziune, cu brand-ul asumat de comisar-inchizitor, deși nimeni nu îi ceruse, a ieșit și a dat braking-news-ul vieții sale în care recunoștea/se acuza/mărturisea ...

Mai departe

Cazul Mircea Diaconu – un potenţial pericol pentru (aproape) toată mizerabila clasă politică românească?!

EDITORIAL - Peter CZOMPA Mircea Diaconu... adică, dincolo de aspectele legate de actorul şi/sau de politicianul Diaconu, cel puţin din punctul meu de vedere îi pot spune „cazul Diaconu“ sau chiar „fenomenul Mircea Diaconu“. E opinia mea şi-o să şi argumentez. Evident, vorbesc strict prin prisma rezultatului obţinut la europarlamentarele din 25 mai 2014; în esenţă, mă refer la reacţia românilor care au decis ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus