Cabinet stomatologic în Șimișna (VIDEO-Galerie FOTO)

Cabinet stomatologic individual modern cu aparatură de ultimă generație, și un medic de primă mână cu pregătirea necesară, de toate acestea vor avea parte pacienții care-i vor trece pragul. Deși n-a trecut decât un an de zile de când a ieșit de pe băncile școlii, dr. Bogdan Erașcu și-a adjudecat un loc călduț.

Sistemul sanitar din Șimișna – Sălaj este acum complet, după ce în dispensarul uman situat lângă Primăria Comunei, este și un cabinet medical medicină de familie dar și o farmacie. Pentru persoanele cu probleme dentare de pe Valea Someșului, „fuga” la stomatolog până în cel mai apropiat oraș, nu mai reprezintă o problemă. Colacul lor de salvare este acum în Șimișna, pentru că în mai puțin de o lună de zile, a fost inaugurat un altfel de cabinet. La stomatolog în Șimișna, pot veni pacineți și din alte județe.

Preoții i-au făcut sfeștanie
Ca și orice creștin cu frică de Dumnezeu, care își renovează casa or se mută într-una nouă, primul lucru pe care-l face, apelează la divinitate cu ajutorul preotului pentru a-i face sfeștanie. Tot așa, și tânărul stomatolog, Bogdan Erașcu nu și-a început activitatea, până nu a recurs la această metodă creștinească. Un sobor de trei preoți însoțiți de un cântăreț la strană, au săvârșit o slujbă în acest sens. De asemenea, au fost prezenți și câțiva membrii ai familiei, însă, reprezentanții primăriei n-au participat la acest moment religios.

N-are contract cu Casa de Asigurări și nici asistent
Deși lucrează pentru început pe cont propriu, medicul stomatolog Bogdan Erașcu, a povestit că, pe viitor, se gândește să semneze și un contract cu Casa de Asigurări: ”Tocmai am deschis cabinet medical individual aici, momentan nu am contract cu Casa de Asigurări dar pe viitor mă gândesc să semnez unul”. Nici de un asistent nu are parte încă, dar că la fiecare sfârșit de sâptămână îi vine în ajutor o practiciană care termină și ea curând studiile: ”Momentan nu am un asistent, e o practiciană care vine în week-end, acum termină, și probabil va rămâne dacă totul decurge bine”.

S-a pregătit în Italia
Proaspătul învățăcel într-ale medicinei dentare, a mai povestit pentru transilvania-tv.ro, că a absolvit medicina în Oradea dar și că a trecut de perioada de stagiatură. ”Am absolvit în 2013 Medicină și Farmacie din Oradea, am avut ocazia să lucrez aproape nouă luni în Italia cu un doctor care m-a învățat destul de multe”.

De pacienți, nu se plânge
Cum în comunitățile de la sate tot ce ”mișcă” se răspândește cu viteza luminii, tot așa, și de cabinetul stomatologic din Șimișna s-a auzit repede. Stomatologul Erașcu se laudă și spune că i–au trecut pragul câțiva pacienți chiar în prima zi de când a deschis, dar este optimist, și că de acum se așteaptă la un număr cât mai mare. „da, am avut trei, patru pacienți chiar, sunt încântat, mă bucur că vine lumea, deși nu prea se știe, dar cu timpul sper să vină tot mai mulți”. Nu practică nici costuri mari, spune că, vrea ca pacienții să fie mulțumiți dar nici el să lucreze de în pagubă. ”În ce privește costurile, ele sunt în funcție de pacient și de gravitatea bolii, dar acceptabil încât să fie mulțumit și pacientul și eu”.

Pacienții mulțumiți
Toți cei care au trecut pragul cabinetului stomatologic din Șimișna, deocamdată sunt mulțumiți, spun ei. Unii pacienți au ajuns la cabinet cu probleme dentare, alții în schimb, mai mult din curiozitate. Alexandru, un pacient, a povestit că a fost în câteva zile la rând, dar cu programare pentru o extracție de măsea dar și pentru o plombă și s-a declarat mulțumit. ”Lucrează tare bine doctorul, îi tinerel, liniștit, vorbește frumos cu pacienții”. O altă pacientă Maria, care se declară bucuroasă că a „scăpat” de mers la oraș pentru a-și rezolva problemele dentare. ”vai de mine, da cât îi de bine că nu mai trebe să merem noi până la Diej să strâcăm atăta amar de bani pa drum și n-avem cu ce să merem, trebe să ne bagăm mașini, mno. Io n-am fost la doctoru aiesta, da, zâce că îi tânar si lucră tare bine. Oi mere și io să îmni scotă ciontele aieste din gură că tare ma dor”.

Am întâlnit însă și pacienți care au spus că din curiozitate au mers la dentist, așa să ia pulsul, dar care au acuzat de fapt, dureri gingivale. „Pare a fi un medic bun, ne bucurăm și suntem mândri că la noi în localitate pe lângă celălalt medic de familie, acum a venit și un stomatolog”.

Știa din studenție că va fi stomatolog în Șimișna
După ce în Șimișna s-au demarat procedurile pentru construcția unui dispensar uman în anul 2009, tot atunci s-a gândit și un cabinet stomatologic. Dr. Erașcu a făcut toate demersurile necesare să poată fi proprietarul cabinetului, așa că visul și dorința acestuia, s-au îndeplinit, acum are toate documentele. ”Am autorizație de la Colegiul Medicilor de la Direcția de Sănătate Publică. Am vorbit cu domnul primar pentru un spațiu, dacă s-ar putea să deschid un cabinet aici, mi-a oferit spațiu, m-a ajutat cu construcția practic”.
Dotările și cheltuielile le-a suportat împreună cu părinții, plecați și acum în trăinătate la muncă. „ dotările le-am suportat singur ajutat de părinți, restul dotărilor și cheltuielilor sunt din fonduri personale, părinții m –au ajutat, aparatura, mobilierul, scaunul, primăria m-a sprijinit doar cu parchetul și amenajări de spațiu practic”.
Valoarea totală a costurilor s-a ridicat la 500 de milioane de lei vechi.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole