Ansamblul Terbete aniversează 15 ani de la înființare

În 8 noiembrie 2014, Ansamblul folcloric „Terbete” sărbătorește 15 ani de existență. Cu această ocazie, începând cu ora 15, în Sala „Dialoguri europene” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, se vor întâlni circa 80 de foști dansatori, de la prima generație până în prezent. În decursul celor 15 ani, în ansamblul condus de coregraful Matyi István, au activat 148 de dansatori.
În 1999, cu sprijinul UDMR Sălaj și Zalău, formația de dansuri populare maghiare „Höcögő”, sub patronajul Asociației Pro Zilah, devine Ansamblul folcloric Terbete. Din februarie 2005 devine secția maghiară a Ansamblului folcloric „Meseșul”, ansamblul care din 2010 activează în subordinea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
Manifestarea de sâmbătă, 8 noiembrie, cuprinde evocarea celor 15 ani de existență ai ansamblului prin proiecții foto și video, înmânarea de diplome aniversare, aprecieri din partea forurilor tutelare, expoziție cu diplome și diferite obiecte, trofee primite.
În prezent, „Terbete” este ansamblul fanion al dansului popular maghiar din Sălaj, fiind laureat al mai multor festivaluri importante, atât în țară cât și în străinătate.

Recomandari

Alte Articole