Amenzi de aproape 99.000 lei, aplicate de polițiștii sălăjeni în ultimul weekend

În perioada 12 – 14 iulie 2013, 218 poliţişti sălăjeni din structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi au participat la mai multe acţiuni, în sistem integrat, în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la circulaţia rutieră, axată în special pe combaterea excesului de viteză.

Poliţiştii au constatat 12 infracţiuni, din care 8 la regimul circulaţiei rutiere (conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere sau cu permisul de conducere suspendat şi conducere a unui autovehicul neînmatriculat). Au fost reţinute 10 permise de conducere, iar 5 certificate de înmatriculare au fost retrase.

În cadrul celor 45 de acţiuni desfăşurate, oamenii legii au constatat 558 de contravenţii, din care 485 la regimul circulaţiei rutiere (250 pentru depăşirea regimului legal de viteză, una pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 234 pentru alte încălcări alte normelor rutiere), 46 pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991, 16 pentru desfăşurarea de activităţi comerciale ilicite, iar 11 pentru încălcarea altor acte normative.

Cuantumul amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 99.000 lei, iar bunurile confiscate valoarea 440 lei.

La acţiuni au participat şi poliţiştii de prevenire, care au distribuit către populaţie pliante cu recomandări preventive privind furturile din locuinţe, de animale, de şi din auto, precum şi recomandări pentru pietoni şi conducători auto.

Recomandari

Alte Articole