Adolescentă din Creaca, plecată în mod voluntar de la domiciliu, găsită de polițiști

O femeie din comuna Creaca a sesizat Poliția, vineri, 20 septembrie a.c., la ora 11.25, prin apelul de urgență 112, despre faptul că fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, a fost luată cu forţa din centrul localităţii Creaca, de către un adolescent de 16 ani, din comuna Românași.

Verificările efectuate de polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Hida, împreună cu polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului, au dus la identificarea minorei, sâmbătă, 21 septembrie a.c., în localitatea Romita. Din cercetări s-a stabilit că acesta nu a fost luată cu forța, ci a plecat de bună voie.

Adolescenta a fost încredințată familiei. Față de mamă, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1000 lei, conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea și funcționarea SNUAU 112

Recomandari

Alte Articole