Acţiuni ale poliţiştilor sălăjeni, desfășurate în ultimele 48 de ore

În ultimele 48 de ore, polițiștii au intervenit la aproape 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apelul de urgenţă 112. Au constatat 20 de infracțiuni și au aplicat 335 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 67.355 lei.

În perioada 25-26 iunie a.c., poliţiştii sălăjeni au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate patru acţiuni și s-a intervenit la 28 de evenimente, dintre care 20 au fost sesizate prin apelul de urgenţă 112.

În urma activităților, au fost constatate 20 de infracţiuni, din care două la regimul circulaţiei rutiere (conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat), şase contra patrimoniului (furturi), opt contra persoanei (ameninţare, lovire sau alte violenţe), iar diferenţa au constituit alte fapte.

De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 335 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 67.355 lei. şi au confiscat bunuri în valoare de peste 28.000 de lei.

Totodată, au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase opt certificate de înmatriculare.

În perioada de referinţă nu au fost înregistrate infracţiuni de mare violenţă.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Recomandari

Alte Articole