Accident cu patru victime produs în această dimineață în județul Sălaj

Luni, 11 septembrie a.c., la ora 7.55, polițiștii Postului de Poliție Poiana Blenchii s-au sesizat din oficiu despre producerea unui accident de circulație produs pe DJ 109F, în urma căruia patru persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale și investigații.

Din primele cercetări s-a stabilit că în noaptea de 10 spre 11 septembrie, în jurul orei 1.00, un bărbat de 40 de ani conducea autoturismul pe direcția Gîlgău-Poiana Blenchii, iar într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturismul condus de acesta se mai aflau trei pasageri, cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției, deplasându-se la domiciliu. În jurul orei 5.00, șoferul și cei trei pasageri au fost transportați cu autoturismul, de o cunoștință, la UPU Dej, pentru îngrijiri medicale și investigații.

Evenimetul s-a soldat cu rănirea gravă a trei persoane (conducătorul auto și doi pasageri) și rănirea ușoară a unui pasager.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției, fapte prevăzute de Codul Penal.

Recomandari

Alte Articole